Românii între ură şi iubire

Nu fac calcule, nu fac politică!

Dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că noi românii am învăţat să urâm şi am uitat să iubim, am uitat să ajutăm dar am învăţat să aruncăm cu noroi, am învăţat să irosim timp pe nimicuri dar am uitat să petrecem timpul alături de cei dragi.

Am uitat să iubim, să dăruim, să fim mai buni. Dar am învăţat al dracului de bine să ne urâm, să fim dezbinaţi şi să nu ne mai intereseze decât banul!

Ce fel de oameni suntem? Ce fel de popor mai suntem? Care ne mai sunt idealurile?

Nu, pentru mine NU e un ideal să împroşc cu noroi, să urăsc, să arunc piatra.

Ce ne mai caracterizează că naţie? Ce ne mai ţine uniţi? Nici măcar să ne răzvrătim nu mai ştim sau nu mai suntem în stare.

Ştim însă să ne plângem, dar am uitat să îi plângem pe alţii. Ştim al dracului de bine lucruri, la fel de al dracului de bine uitam lucruri, minunat ştim să întoarcem spatele… dar mai ales să urâm!

Ura sa fie oare sentimentul suprem al românilor?!

Niciodată ura nu va pune capăt urii. Ci dragostea.

Într-o lume plină de ură, trebuie totuşi să îndrăznim să sperăm. Într-o lume plină de furie, trebuie totuşi să îndrăznim să alinăm. Într-o lume plină de disperare, trebuie totuşi să îndrăznim să visăm. Într-o lume plină de neîncredere, trebuie totuşi să îndrăznim să credem.

ura si dragoste

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s