Arhive etichetă | caut

Stare

Uneori mi-e scarbă, alteori mă doare şi câteodată mi-e bine că sunt româncă.

Nu e putinţă să aleg doar una din ipostaze. Trec prin ele aşa cum îmi trec degetele prin apă.

Şi simt…. Simt la fel cum simte piatra din râu apăsarea apei care trece peste.

Pare moale trecerea.  Doar pare.

Iar piatra…. trebuie să ţină piept trecerii.

Aşa şi eu… O piatră într-o albie de râu ce simte apăsarea moale, fina, transparentă dar dureroasă a apei.

E vina mea ca m-am născut in România? NU….

E vina mea ca nu pot schimba  România? Da.

Dar de ce caut eu vreo vină? Poate balcanismul din mine, poate reverberaţiile mitului mioritic? Poate…. Să-l ia naiba de mit! Şi daca îl ia ce?!  Tot aia sunt… tot ăia suntem.

Jumătatea mea de viaţa a fost în albia comunismului. Şi-am simţit că nu mi-e bine. Şi am vrut să schimb. Să mă schimb, să ne schimbăm…. ( ete na… acum învăţ a conjuga verbe).

Cealaltă jumătate într-o albie care nu se vrea schimbată cu nici un chip.

De ce oare?