Arhive etichetă | gabriela

Politica sau managementul cifrelor? NU… doar POVESTEA lor.

13. O cifră ca oricare alta?!… Ei bine, nu!  E una magică care are poveştile ei. Şi firesc, povestea mea, a celor de lângă mine, a prafului de stele care, asemeni lui Peter Pan, mi-a purtat aripile spre minunata Ţară de Nicăieri, în care toţi ne “jucăm” serios de-a televiziunea: ANTENA. Un “joc” care mistuie,  doare, încântă, încăpăţânează, alină, te urcă până la cer şi te dă cu tâmpla de universuri întregi, emoţionează şi mai ales,  îţi deschide mintea spre  “chestii” primordiale: munca în echipă, adică în familie.
Cifra 13 – măsurabilă în anii petrecuţi în Intact Media Group reprezintă ( pentru mine) firescul, echivalentul  a ceea  ce înseamnă  să creezi, să trăieşti valoros experienţa profesională, dar mai ales… să  dăruieşti!
Cifra 6- are prestanţă, are muzica SUFLETULUI, are emoţie, are voice over- glas de copil, are sentimente, are culoare  şi lucrează în imagini. Imagini ale copiilor care au uitat să zâmbească, ale îngerilor care asteapta cuminţi o minune.  Cei din “exterior” o  numesc  fundaţia. Ea îşi spune altfel: MEREU APROAPE. Iar noi îi spunem: ACASĂ.
Deci 6. Cifra 6. UNIVERSUL  emoţiei umane, născut într-o seară târzie de august, dintr-o mare compasiune, dintr-un minunat  izvor de iubire: iubirea de oameni. Şi pentru că toate acestea trebuiau să primească un nume li s-a spus firesc MEREU APROAPE. Menirea ei?  Aceea  de  a înfăptui BINELE.  Cum? Cu multă  implicare, pasiune, oameni şi proiecte,  sprijiniţi fiind cu toate  mijloacele de promovare ale Intact Media Group  pentru a arăta că existăm şi a vorbi despre intenţiile noastre.
Intenţii?  În cei 6 ani de existenţă  ai fundaţiei “Mereu Aproape”  am fost martora miracolelor, am trăit emoţii extraordinar de frumoase, de profunde,  odată cu fiecare proiect  finalizat exemplar, cu fiecare suflet de copil ajutat, salvat.

Ce  înseamnă pentru noi cei 6 ani de Mereu Aproape ?  Mult suflet,  creativitate,  o motivaţie intrinsecă capabilă să urnească munţii, să găsească soluţii, chiar şi cu mijloace insuficiente. Înseamnă … har,  înseamnă  să fii construit psihic, emoţional cu o mare rezervă de altruism , responsabilitate  şi putere de muncă, să fii capabil să duci lupta cu greul, frustrările, disperările şi nevoile semenilor tăi, indiferent de timp sau condiţii.

Împreună  învăţăm să ne bucurăm de fiecare reuşită, învăţăm o noua lecţie din fiecare nereuşită… Învăţând să dăruim, învăţăm, în fapt, să trăim.

Anunțuri

Cum iti dai seama ca esti roman?

• incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hartia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu;

• tot ce mananci are gust de ceapa si usturoi;

• stai langa cele mai mari doua valize din aeroport;

• ajungi la petreceri cu una – doua ore intarziere si ti se pare foarte normal;

• dupa ce mergi la cineva in vizita, la plecare, mai stai o ora in fata usii la povesti;

• parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi;

• ai perdele de dantela;

• ai fata de masa din macrame;

• ai covoare care acopera fiecare centimetru din casa ta;

•  ai draperii macar la o usa din casa;

• mama ta recicleaza paharele de plastic, farfuriile din carton si pungile de la sandvisuri spalindu-le;

• ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie;

• folosesti sacosele primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi;

• raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla;

• parintii te striga cu diminutive animale cind ii enervezi;

• nu poti pleca in calatorii decit daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport;

• suni interurban numai dupa ora 11 PM;

• parintii te suna si te intreaba daca ai mancat, chiar daca e miezul noptii;

• parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatatit si atunci cind suna in strainatate inca urla la telefon;

• ai cuverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiseria;

• nu cunosti mai mult de jumatate din invitatii de la nunta ta;

• ai vazut pamantul din interiorul unui WC din tren, in mers;

• copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sint 25 de grade afara;

• porti palton din septembrie pina in mai;

• daca vezi pe cineva in pantaloni scurti in decembrie zici ca e nebun, desi sint 20 de grade afara;

• crezi ca “urda”, “mamaliga”, “parizer”, “telemea”, “zacusca” sint feluri internationale de mancare;

• cind vin straini la tine in vizita te distrezi dandu-le cea mai tare tuica din casa… si cand reusesc sa bea un pahar le mai torni…

• cand ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca “NU” la tine inseamna ca “DA”….

• ai masina de 100 000(o suta de mii) de euro dar stai intr-o garsoniera cu chirie.

• ai ultimul tip de telefon mobil pe care il folosesti doar sa dai beep-uri pentru ca nu mai ai credit pe cartela.

• oriunde ai pleca in afara orasului cu tren, masina, avion ai la tine sandwich-uri cu salam/parizer/branza chiar daca, calatoria dureaza mai putin de 2 ore.

• obiectele tale vestimentare au firma imprimata cat mai la vedere si in culori cat mai stridente.

• cand mergi la cumparaturi la mall/hipermarket te imbraci ca la nunta.

• parchezi pe trecerea de pietoni/statia de autobuz pe motiv ca stai doar 5 minute.

• asculti toata ziua muzica dar nu ai nici macar un CD original cumparat din magazin.

• pleci o luna in afara tarii si deja uiti limba romana.

• cand mergi noaptea cu masina aprinzi si farurile de ceata.

• claxonezi la semafor chiar daca e inca rosu. Preventiv.

• nu strangi niciodata mizeria pe care o face cainele tau pe stada si mai si razi de cei care o fac.

• mergi pe trotuar cu masina ca sa ajungi in fata coloanei care asteapta la semafor.

• îti faci credit pe 10 ani ca sa iti cumperi laptop, chiar daca abia stii sa misti mouse-ul

Anotimpuri

Copil,  în primăvară eu visam

La vara plină de adolescente

Și-n plete gânduri ascundeam,

Pe farmece și nuri punând accente.

Și jună-n toiul verii, eu

De toamnă m-ascundeam sub curcubee,

Mă amăgeam mereu, mereu,

Cu câte-o nobilă idee.

De  iarnă  și de albul ei

Râdeam în soare, scuturam din plete

Și-n parcuri, vara, pe alei

Visam și eu ca alte fete…

Cu pași timizi spre poarta toamnei

Mă indreptam cuminte

Și rod bogat visam eu, Doamne,

Râzând de-aducerile-aminte.

Și rod venit-a … și noroc

Și griuri multe-n plete

Și-n casă, iarna, langă foc,

Visam și eu ca alte fete…

Gabriela Stefan