Arhive etichetă | spitale sanatate sistem medical copii

ADEVĂRUL DIN SPITALELE ROMÂNEŞTI SAU CUM E CÂND TE DOARE SUFLETUL

Şi tăcerea nu este un răspuns

Cu fiecare zi care trece conştientizez că sănătatea este mai importantă şi mai vitală  decât orice. Ce facem, însă, atunci când dreptul la sănătate nu numai că nu este respectat ci este călcat în picioare?!!

Am avut  şi am zilnic  ocazia să văd  şi o altă  faţă a sistemului de sănătate românesc. O faţă ce pare  cunoscută  din mass-media, însă  experienta directă m-a facut să văd amploarea şi impactul trist, dar real,  al unui sistem de sănătate deficitar.  Copii care sunt spitalizaţi cu o boala şi ies din spital cu alte doua boli,  copii care sunt nevoiţi să împartă pătuţul cu încă o mamă şi copilul ei, copii care nu pot avea părinţii aproape atunci când le este frică, când au nevoie  de “mama”,  ( şi încă ce nevoie!),  sau ies din operaţie.

Cum putem să  acceptăm acest haos al unui sistem de sănătate corupt şi bolnav? Doar devenind complicii unor acţiuni inumane?

De ce alegem să ne complacem şi să trecem cu vederea saloanele “obosite” de prea multă  folosinţă, aparatura învechită, medicamentele insuficiente în spitale, mizeria, sărăcia, dar mai ales modul aproape libidinous  de atitudine faţă de pacient, faţă de tine ca om mai ales atunci când nu dai…?  E degradant ce se întamplă  şi mai ales inuman. A nu lua atitutine e o opţiune care poate duce  în scurt timp pe drumul aproape nefiresc,  acela al unei margini de pat de spital unde vom plânge o posibilă pierdere sau invaliditate a unei persoane dragi, întrebându-ne unde am greşit.

Oare nu a venit  încă momentul să prevenim, să reacţionăm, să strigăm şi să ne facem ascultaţi?!

Dacă  fiecare ar spune ce a simţit când a avut o problemă  şi a apelat la sistemul de sănătate din România s-ar schimba poate ceva! O dezvăluire, o opinie poate fi o armă în plus în lupta împotriva unui sistem cvasiexistent, unui sistem corupt, murdar şi ucigaş.

Spun asta pentru ca văd şi simt zilnic  durerea si nedreptatea. Spun asta pentru că în fiecare zi sufletul meu mai moare puţin…

Făceam de curând o statistică simplă. (Poate daca fiecare dintre noi am face-o am fi mai  des…)

Câte spitale s-au construit dupa ‘89? Mai nimic, spre deloc. Câte au fost modernizate? Prea puţine. Câte gradiniţe s-au contruit dupa ‘89? Nici una. Dar câte biserici s-au contruit dupa ‘89? … Fără număr!!!!!! Ce spune asta?

In rest… doar tacere.