Arhive etichetă | tara

NORDUL ŢĂRII

M-am aruncat spre nordul ţării puţin. Spre origini…. Spre linişte, spre pacea interioară, spre tot şi toate şi spre nimic…

De două  zile mă simt ca în Sadoveanu: “locul în care nu s-a întamplat nimic”.

Cu fiecare trecere a mea pe “acasă”, (pe la acel “acasă” de care îmi aduc aminte ori de câte ori mă  ia dorul de linişte, de munte, de “fluturii din stomac”, de adolescenţă, de MINE), îmi încarc bateriile spre a merge mai departe şi mai departe spre acel SUD în care ceaţa, singuratatea, egoismul, mercantilismul,  vânzoleala şi bombardamentul de informaţii mă cheamă… după.

Şi totuşi…. mă bucură aproape de fiecare dată că  nimic nu s-a schimbat.  Şi totuşi… mă  întristez uşor, de fiecare dată tocmai pentru că nimic nu se întamplă.

Am schimbat cu mulţi ( poate prea mulţi) ani în urmă NORDUL pe SUD. Din dorinţa de afirmare, din dorinţa de a face mai mult, mai bine, din dorinţa provincialei din mine de a răzbi in capitală, de a fi în mijlocul evenimentelor, de a-mi arăta mie  ce pot, cât pot, dar mai ales că POT. Rădăcinile însă, mama lor, mă trag ca o aţă nevazută din când în când ( şi parcă tot mai des) spre acel “acasă”.  Aşa o fi cu toată lumea sau aşa o fi doar cu mine?

Graiul  nu l-am uitat. Oricât s-au straduit alţii, prin ore interminabile de dicţie, a rămas ( el graiul), în străfundurile mele uitate, într-o stare latent-efervescentă ce rabufneşte atunci când sunt aproape, tot mai aproape.  Şi “irupe” din mine ca un izvor pe care cineva ar încerca să  îl acopere cu pietre.

Şi obiceiurile sunt  încă  în mine ca un bagaj pe care îl port dupa mine cu drag, fără să-l simt ca pe o povară. E zestrea mea pe o care o risipesc către toţi  şi către toate cu darnicia  şi daruirea femeii simple, nealterate  şi altruiste.

Ieri a nins molcom, liniştit  “cu luceferi şi cu miei”. Azi… a ieşit soarele  şi tăcerea de ieri a apus. Acum e zarvă.  Vrăbiile gureşe fac un adevărat spectacol în vişinul de sub geamul din camera mică,  plină de cărţi.  Mi-e dor de bunica, de ceaşca ei de ciocolată  caldă şi mai ales de farfuria mică cu dulceaţă  de nuci sau trandafiri, cu linguriţa cât o scoică  lângă ea  şi paharul mare cu apă  limpede şi rece. Mi-e dor de bunicul care întregea acel cerc al stării de bine cu o ceaşcă  mică  de cafea aburindă  facută la … “năsâp”. Mi-e dor de balconaşul pe care îl zăream mergând agale  pe aleea ce ducea spre casa bunicilor. Îi  zăream ) pe ei, bunicii) de la distanţă,  încă din poartă,  aşteptând cuminţi şi răbdatori să vină  acasă  nepoata risipitoare si dezrădăcinată. Mi-e dor de Sadoveanu şi de “locul în care nu s-a întâmplat nimic”.